Duşmanul meu are trei demoni întrânsul. Cel dintâi locuieşte în organele genitale, al doilea în inimă, al treilea în gură. Primul se aseamănă unui marinar care lasă apa să intre prin chilă, iar apa, crescând treptat, umple corabia. Astfel din cauza inundaţiei ambarcaţiunea se scufundă. Corabia simbolizează trupul său care este asaltat de temptaţiile demonilor şi de propriile pofte asemenea unor furtuni. Pofta trupească a intrat mai întâi prin chilă, adică, prin plăcerea pe care a avut-o în gândurile rele. Deoarece nu a rezistat prin pocăinţă sau nu a acoperit găurile prin cuiele cumpătării, apa sau pofta a crescut zi de zi prin acordul său.

Corabia fiind astfel plină sau umplută de concupiscenţa pântecelui, apa a inundat şi a înghiţit ambarcaţiunea în poftă trupească astfel că nu a mai reuşit să ajungă la portul salvării. Al doilea demon, locuind în inima sa, se aseamănă unui vierme aşezat într-un măr care mai întâi mănâncă miezul iar apoi, după ce îşi depune excrementele acolo, străbate interiorul până când îl distruge în totalitate. Asta face diavolul. Mai întâi strică voinţa şi dorinţele bune ale unei persoane, care sunt precum miezul unde întreaga putere şi bunătate se găsesc, şi, îndată ce inima este golită de aceste bunuri, pune în locul lor în inimă gândurile şi afecţiunile lumeşti pe care acea persoană le-a îndrăgit mai mult. Apoi îndeamnă întregul trup spre plăcerea lui, din acest motiv, curajul omului şi înţelegerea se diminuează iar viaţa sa devine dificilă. Se aseamănă întradevăr unui măr lipsit de miez, adică, un om fără inimă, de vreme ce intră în Biserica mea lipsit de inima lui, neavând milă.

Al treilea demon se aseamănă unui arcaş ce, privind în jur prin ferestre, trage cu arcul în cei neştiutori. Cum se poate ca diavolul să nu fie înăuntrul unui om care mereu îl include în conversaţiile sale? Ceea ce este iubit mai mult este menţionat mai mult. Cuvintele aspre prin care îi răneşte pe alţii sunt ca nişte săgeţi trase prin tot atât de multe ferestre ca şi numărul menţionărilor diavolului sau de câte ori cuvintele sale rănesc oameni nevinovaţi şi scandalizează pe cei simpli. Eu care sunt Adevărul jur pe Adevărul Meu că îl voi condamna la fel ca pe o desfrânată la foc şi pucioasă, la fel ca pe un trădător ascuns, la mutilarea membrelor sale, asemenea unui batjocoritor al Domnului la ruşine eternă. Totuşi, câtă vreme sufletul este încă unit cu trupul său, îndurarea mea este deschisă pentru el. Ceea ce solicit este să participe la Sfânta Liturghie mai des, să nu dorească vreo onoare, să nu se teamă de reproşuri şi să nu mai aibă vreodată acel nume sinistru pe buzele sale.